Încălzirea cu gaze, complet interzisă? Schimbări radicale de care sunt vizați și românii cu centrale de apartament

de: Mădălina Bahrim
14 05. 2021

Fie că folosești o centrală de apartament, fie că beneficiezi de termoficare, cât timp pentru încălzire e folosit gazul, ar trebui să te pregătești de o schimbare radicală.

Uniunea Europeană și-a asumat o misiune dificilă pentru următorii ani, în contextul în care urgența climatică este un punct prioritar pe agenda statelor membre.

Până în 2030, UE vrea să reducă cu 55% emisiile de gaze cu efect de seră, iar acest obiectiv a fost deja asumat în industria auto, majoritatea producătorilor anunțând renunțarea la motoarele pe combustibili fosili și făcând trecerea la mașinile electrice, pe baterii.

Însă nu doar industria auto e responsabilă de aceste emisii, ele provin și din modalitatea oamenilor în care se încălzesc, gazul fiind una dintre sursele principale a acestor emisii. Prin urmare, ia jumătatea lunii iulie, Comisia Europeană ar urma să aprobe directiva revizuită pentru energie regenerabilă.

Ce propune Comisia pentru sistemele de încălzire pe gaz

Conform economica.net, Comisia are deja în discuție mai multe măsuri ce ar putea fi introduse în viitoarea directivă.

O astfel de propunere este „Planificarea unor sisteme care să înlocuiască actualele sisteme de încălzire cu combustibil fosili – scheme de renunțare la utilizarea combustibililor fosili, cu ținte” (“Planned replacement schemes of fossil heating systems – fossil phase-out schemes with milestones”).

Conform acestei variante aflate în lucru, „va fi descurajată utilizarea gazelor naturale pentru încălzire și, mai mult, s-ar putea chiar impune ținte temporale pentru a se renunța la actualele sisteme de încălzire cu gaze care sunt deja în funcțiune”, arată sursa citată.

Sistemele eficiente de încălzire centralizată vor fi, prin definiție, cele fără gaz, potrivit unei alte propuneri. “Amendarea definiției de “sistem centralizat eficient de încălzire și răcire” pentru a se înlătura posibilitatea ca utilizarea combustibililor fosili să se încadreze”, este o altă propunere.

Atenție, însă, s-ar propune o țintă de creștere obligatorie a energiei consumate, de 1% anual, prin sistemele centralizate de încălzire și răcire, deci nu ar fi descurajată încălzirea centralizată, însă condiția ar fi să se folosească din ce în ce mai multă energie din surse regenerabile. Deocamdată, în România sunt populare centralele termice de apartament, așa că va fi interesant de văzut cum va evolua situația.